Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum pot ajunge băieţii deştepţi şefi la Hidroelectrica

Publicat in Romania Libera, vineri 21 septembrie 2012 ·

Viitoarea Adunare a Creditorilor în care se vor lua deciziile de management cu privire la evoluţia Hidroelectrica îi are la masă, printre alţii, pe toţi băieţii deştepţi din energie. Iar dacă aceştia din urmă vor obţine în instanţă soluţii favorabile la unele contestaţii pe care deja le-au depus, vor deveni cei mai mari creditori ai societăţii de stat.

Unul din motivele oficiale invocate pentru intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica a fost tocmai „eliberarea" societăţii de contractele de furnizare energie cu băieţii deştepţi, dar evoluţia evenimentelor ar putea face ca tocmai unul dintre mogulii energiei să deţină în viitor un rol important în conducerea societăţii de stat.

Este vorba de societatea Alpiq, care, potrivit surselor RL, este controlată de Bogdan Buzăianu.

Astfel, Alpiq a încercat să intre la masa credală la Hidroelectrica cu o creanţă de peste 500 de milioane de lei. Administratorul judiciar al societăţii de stat, Euro Insol - condusă de Remus Borza, a respins cererea Alpiq.

Societatea a depus pe 17 septembrie la Tribunalul Bucureşti o contestaţie împotriva deciziei de respingere a creanţei. Dacă magistraţii admit integral contestaţiile Alpiq Romindustries şi Alpiq Romenergie, firmele controlate de mogulul Buzăianu devin cele mai importante creditoare ale Hidroelectrica.

Odată intrate la masa credală, cele două societăţi vor avea un rol important în viitoarea Adunare a Creditorilor care va lua principalele decizii în conducerea Hidroelectrica. Contactaţi, avocaţii Alpiq au declarat că nu au avizul clientului pentru a putea discuta cu mass-media. În aceeaşi Adunare a Creditorilor mai sunt şi ceilalţi „băieţi deştepţi", cum ar fi Alro Slatina sau Electrocarbon, societăţi care au contestat şi ele la Tribunalul Bucureşti decizia administratorului

judiciar al Hidroelectrica de a le scădea nivelul creanţelor

cer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 10 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 10 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 10 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 8 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 9 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 11 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 11 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Mediafax acum 9 ore
„Este o zi norocoasă pentru care noi, germanii, suntem recunoscători şi astăzi", a declarat cancelarul Olaf Scholz, amintind de momentul istoric din 1989 când Zidul care se întindea pe 156,4 kilometri prin inima Berlinului a fost în sfârşit deschis.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°