Între 1947 şi 1956, Biroul Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti (Kominform), organizaţia prin care Stalin exercita controlul asupra ţărilor socialiste, a avut drept organ de presă publicaţia Pentru pace trainică, pentru democraţie populară. Sursa: EVZ
Titlul, contrar prin lungime şi stupiditate oricăror reguli gazetăreşti, îi fusese dat oficiosului de Stalin în persoană, care socotise astfel că imperialiştii anglo-americani vor fi constrînşi să repete, fără voia lor, o lozincă a lagărului de democraţie populară.
Una dintre îndatoririle de esenţă ale liderilor comunişti din întreaga lume era cea de a fi prezenţi în paginile publicaţiei cu un articol asumat ca dare de seamă făcută în faţa Tătucului de la Kremlin. O dare de seamă cu evidente note de ploconeală, desigur.
Duminică seara, premierul Victor Ponta, a fost prezent la emisiunea Sinteza zilei de pe Antena 3, post al Trustului patronat de Dan Voiculescu.
Prezența lui Victor Ponta la emisiunea respectivă mi-a amintit, prin toate notele sale esenţiale, de prezenţa liderilor comunişti în paginile organului publicistic al Kominformului.
Liderii comunişti conduceau ţările şi partidele lor cu o mînă de fier. Cînd ajungeau în paginile oficiosului, deveneau nişte mieluşei. Satrap în România, om de-al cărui deget mic depindea libertatea a sute de mii de români, Gheorghiu-Dej se făcea mic, mic de tot, cînd iscălea o dare de seamă în faţa Stăpînului de la Kremlin.
Fireşte, Victor Ponta nu deţine puterea lui Gheorghiu-Dej în partid şi în ţară. Totuşi, asemenea oricărui ştab în România metehnelor fanariote, Victor Ponta face zilnic exerciţii de personalitate care nu poate fi privită de supuşi decît de sub palmele puse la ochi împotriva orbirii iscate de strălucirea sa.
Sinteza zilei de duminică seara ne-a oferit imaginea unui Victor Ponta îngrozit de gîndul că e atît de înalt.