Vorba unui comentator al privatizării Oltchim: "Sper că Diaconescu nu e dus aşa de tare cu căpuţu', încât să fi făcut asemenea ofertă fără să aibă banii strânşi în puşculiţă".

Da. Orice se poate spune acum, însă, din punct de vedere politic, Dan Diaconescu a jucat extrem şi a câştigat, împotriva tuturor rezervelor noastre. A făcut circ, a explodat "minutul de aur" al televiziunilor, a adus MEC-ul pe platou, şi-a atribuit rolul principal într-un show live, marca OTV, a transmis mesajele necesare pentru a dovedi electoratului că nu bate câmpii. Ce-l scoate din mulţime pe acest om este faptul că s-a imunizat în faţa criticilor, a miştoului contemporanilor, a neîncrederii generate prin felul său de a trăi la marginea absurdului, de multe ori a penibilului "produs" chiar de formatul emisiunilor sale. Nu-l doare populismul de care dă dovadă, nu-l face să lăcrimeze demagogia, mută bine cu naţionalismul. Electoratul său îl susţine necondiţionat.

Dacă, din punct de vedere economic, victoria de azi seamănă cu nodul unui ştreang, de care-l poate scăpa numai existenţa reală, în preajma sa, a unui megainvestitor - care să scoată din buzunare peste o sută şi ceva de milioane de euro, la minut, iar pe termen scurt un miliard-două -, ca politician, "nebunia" sa începe să producă.

Mai mult, adversari politici de calibru au sporit, prin comentariile lor, impactul unei "victorii morale", a unui "experiment reuşit" în care "adevăratul politician arată poporului calea şi nu doar spatele". Prin intervenţia sa, părtinitoare şi nejustificată în calitate de premier, considerându-i oferta drept "exotică", Victor Ponta i-a dat apă la moară lui Diaconescu în exerciţiul de a-şi dubla doza de populism, aproape justificat într-o atare împrejurare. Imaginea de "singur împotriva tuturor politicienilor" a început să producă efecte şi, dacă implicarea lui în privatizarea Oltchim nu