Fondurile structurale primite de România pe plan UE sunt pentru moment "îngheţate". Autorităţile române şi Comisia Europeană efectuează în paralel verificări şi evaluări ale situaţiei sistemului românesc de audit. În câteva săptămâni s-ar putea ajunge la suspendarea acestor fonduri.
Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Cauza acestei situaţii este de găsit în deficienţele şi iregularităţile întâlnite în verificarea acestor bani comunitari. În jargon comunitar, o plată întreruptă este o plată care a fost oprită pe un timp scurt (câteva luni), în timpul unor verificări.
Dacă se dovedeşte că problemele din sistem în ţara beneficiară sunt importante şi că ele nu pot fi reglate imediat, atunci plăţile sunt suspendate, uneori pentru câţiva ani. A fost cazul plăţilor ISPA şi SAPARD pentru Bulgaria, care având probleme sistemice la Agenţia de plăţi, şi-a văzut fondurile suspendate în 2008 timp de un an.
Reluarea liniei de finanţare se face odată cu rezolvarea problemei, constatată prin noi verificări făcute de experţi de la Bruxelles.
Pentru moment, atât timp cât sistemul românesc de verificare şi control nu funcţionează corect, România şi Comisia Europeană au căzut de acord ca banii să nu mai circule. Surse comunitare descriu situaţia ca fiind "îngheţată" şi refuză să speculeze asupra rezultatului verificărilor aflate în curs.
Un răspuns este aşteptat în următoarele săptămâni din partea Comisiei Europene. Aceasta, în funcţie de analizele finale de la Bucureşti şi Bruxelles, efectuate în paralel şi de performanţa României în a-şi ameliora sistemul de verificare, poate decide în bine sau în rău.
României îi este alocată pentru perioada 2007-2013 "cocheta" sumă de 19 miliarde 213 milioane, din care în plăţi efective către ţară au fost trasferate doar 19%, ceea ce arată o absorbţie foarte mică a acestor fonduri. Român