Scandal mare, ieri, la Galaţi, după ce autorităţile au descins în forţă într-un cartier rău-famat în care majoritatea locuitorilor fură curent. Şi la Baia Mare, reprezentanţii primăriei au somat zeci de familii ca în trei zile să îşi dărâme casele ridicate ilegal. Scandal mare, ieri, la Galaţi, după ce autorităţile au descins în forţă într-un cartier rău-famat în care majoritatea locuitorilor fură curent. Şi la Baia Mare, reprezentanţii primăriei au somat zeci de familii ca în trei zile să îşi dărâme casele ridicate ilegal.
Reprezentanţii combinatului siderurgic de la Galaţi au reclamat zecile de familii de rromi care locuiesc într-un cartier din apropiere că fură de ani buni electricitate din reţeaua instituţiei, astfel că, ieri, autorităţile au luat măsuri. Drastice! Disde- dimineaţă, buldozerele au pus la pământ toate sistemele ilegale. Revoltaţi, cetăţenii de etnie rromă au făcut un scandal monstru: “Nu e vina noastră, noi am făcut cerere la combinat pentru a ne racorda, am luat şi contor, dar de şapte ani de când stau aici nu am plătit nimic, pentru că nu am avut cui”, ne-a declarat, senină, Georgeta Cujba, care locuieşte în zonă.
Nici în celălalt capăt al ţării, în Maramureş, familiile de rromi n-au fost tratate cu mănuşi de către autorităţi.
Poliţiştii locali şi reprezentanţii Primăriei Baia Mare au somat, ieri, zeci de familii de pe strada Prundului ca, în termen de trei zile, săşi dărâme casele construite fără autorizaţie. Acţiunea vine la câteva zile după ce edilul oraşului, Cătălin Cherecheş, a anunţat că vrea să mute mai mulţi rromi într-un sat apropiat, susţinând astfel că îi ajută să devină fermieri şi să îşi păstreze tradiţiile!