Reghecampf a trimis contra lui Stuttgart o echipă experimentală, în care şi-au făcut apariţia rezervele Prepeliţă, Filip şi Nikolic
Pintilii, Rocha şi Rusescu au fost principalele nume scoase din primul "11"
Dacă până acum a fost expusă doar la nivel declarativ, ideea cum că pentru Steaua contează mai mult decât orice titlul de campioană a prins contur în realitate odată cu anunţul oficial al primului "11" de aseară. Reghecampf a alcătuit o echipă diferită de cea cu care a atacat, până acum, partidele din campionatul intern. Mai mult, sistemul 4-2-3-1, implementat de la startul sezonului a fost schimbat într-un 4-3-3, tocmai pentru a face loc jucătorilor prezenţi aseară pe teren. Aşa cum ProSport a anticipat cu mai bine de 24 de ore înaintea meciului cu VfB Stuttgart, mai multe piese de bază au fost odihnite în vederea meciului de luni, cu Rapid.
Gigi a avut dreptate
Astfel, dacă linia de fund a fost alcătuită din jucători obişnuiţi cu postura de titulari, la mijloc lucrurile nu au stat la fel. "Dacă ar fi să aleg între o victorie cu VfB Stuttgart şi una cu Rapid, aş prefera-o pe ultima", spunea finanţatorul Stelei chiar în ziua meciului. Dorinţa i-a fost auzită, iar Filip a fost preferat în locul lui Pintilii, acesta din urma fiind unul dintre jucătorii pentru a cărui menajare Becali a insistat. De asemenea, lângă Bourceanu a fost titularizat şi Prepeliţă, fostul căpitan al Craiovei fiind singurul fotbalist cu profil ofensiv din linia mediană. Deşi se gândise la Gardoş pentru a completa acest compartiment, Reghe a preferat să nu rişte o abordare pentru care ar fi putut fi acuzat de intenţii clare de anti-joc.
Nikolic pe post de pivot
În lipsa lui Tănase, încă nerefăcut complet după accidentarea din partida cu CSMS Iaşi, flancul stâng a fost asigurat de Chipciu. Şeptarul care a marcat de d