Directorii de deconcentrate au intrat vineri în gura prefectului judeţului Botoşani, Adrian Constantinescu, care s-a arătat deranjat de starea de apatie care domina în sală la şedinţa de Colegiu Prefectural, precum şi de lipsa de implicarea unor conducători de instituţii.
Plictisiţi de tonul discuţiilor pe marginea temelor prezentate ieri, unii directori moţăiau sau priveau absenţi, fapt sancţionat la final de reprezentantul Guvernului în teritoriu.
La şedinţa de vineri au lipsit şapte directori de instituţii, iar o parte şi-au trimis locţiitori. Vlad Axinciuc, directorul Centrului Judeţean Antidrog, Ioan Ciobanu, seful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Mihai Aroşoaie, de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, Victor Grădinariu, de la Agenţia Domeniilor Statului, Maria Toma, de la Oficiul pentru Ameliorare si Reproducţie în Zootehnie, Iustinian Bozi, directorul ARR nu au onorat cu prezenţa invitaţia prefectului..
„Aş vrea să fiţi mai prezenţi în discuţiile din cadrul Colegiului Prefectural. Vad că sunt câţiva domni directori care aţipesc, mai în spate. Începând cu viitorul ordin de convocare la Colegiu să specificăm că ora de începere este ora României. Observ că lipsesc şi câţiva şefi de instituţii sau şi-au trimis înlocuitori. Mă gândesc că nu este foarte obositor ca o dată pe lună, două ore, să ne întâlnim. Sper că această atitudine poate fi corectată şi că absenţele sunt motivate", le-a transmis prefectul celor prezenţi.
Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş