Un grup de actori a început la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca un program de terapie prin artă care se adresează pacienţilor internaţi. Scopul este de a-i ajuta pe aceştia să uite de boală, să îi scoată din monotonia saloanelor şi să îi facă să le treacă mai uşor timpul petrecut în spital.
Pacienţii coboară, pe rând, din saloanele Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca până la sala din subsol, unde sunt întâmpinaţi de un afiş pe care scrie cu litere colorate "Create. Act. Enjoy". Ei se aşează pe scaunele aranjate în semicerc, aşteptând filmul animat care va fi proiectat pe un ecran în cadrul proiectului "Artă pentru viaţă".
Cea mai bucuroasă din grup este Andreea, o fetiţă de şapte ani din judeţul Sibiu, care are mâna dreaptă în ghips. Este de trei săptămâni în spital şi se plictiseşte pentru că au plecat aproape toţi copiii din salon.
"Îmi place aici pentru că ne jucăm, cel mai mult, ne uităm la desene, ascult muzică şi dansez. Şi uit de durere. O să vin în fiecare zi aici, că e şi teatru şi vedem şi filme", spune fetiţa care trebuia să meargă la şcoală în clasa a I-a ,dar nu a mai ajuns pentru că a avut un accident în urma căruia i s-a pus mâna în ghips.
Pacienţii se împart în două grupuri, pentru a juca mimă, iar Andreea mimează, pe rând, că este un căţeluş sau o casă şi ghiceşte ce a mimat una dintre actriţele din proiect, o floare şi o doctoriţă.
Şi bunica fetiţei crede că nepoata va petrece mai uşor timpul în spital.
"Este o idee foarte bună, şi pentru copii, dar şi pentru părinţi şi bunici, care au posibilitatea să se mai destindă. Mai văd un teatru, un film, mai trece vremea, mai ia din suferinţa copiilor", spune ea.
Proiectul de terapie prin artă este derulat timp de o lună, între 17 septembrie şi 17 octombrie, la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca de un grup de tineri actori şi re