Afacerea Coca-Cola în România valorează 400 milioane euro, valoare obţinută prin însumarea veniturilor nete (374 milioane euro) şi a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile.
Băuturile răcoritoare din portofoliul Coca-Cola sunt produse în fiecare ţară de o companie locală de îmbuteliere care achiziţionează siropurile concentrate de la compania mamă. Compania are 3 fabrici în România, la Ploieşti, Timişoara, Vatra Dornei şi le distribuie celor peste 70.000 de clienţi din întreaga ţară, prin reţeaua de 14 depozite şi centre de distribuţie.
Sistemul Coca-Cola în România
14 mărci: Coca-Cola, Fanta, Sprite, Cappy, Dorna, Dorna Izvorul Alb, Poiana Negri, Nestea, Illy
7 depozite: Ploieşti, Timişoara, Vatra Dornei, BUreşti, Iaşi, Oradea, Braşov şi alte centre de distribuţie în ţară
3 fabrici: Ploieşti, Timişoara, Vatra Dornei
Contribuţie de 204 milioane la bugetul de stat
În anul 2010, valoarea consumului total de produse Coca-Cola a fost de 668 milioane euro, din care 128 milioane euro reprezintă TVA (inclus în preţurile de consum), 55 milioane euro marja de profit a canalului de comerţ cu amănuntul, 111 milioane euro marja de profit a canalului on-trade (unităţile din sectorul de alimentaţie publică) iar restul veniturile nete ale companiei.
Suma dintre veniturile nete ale Coca-Cola HBC România (vânzări locale plus exporturi nete) şi cheltuielile cu bunuri şi servicii ale Coca-Cola România, în valoare de 399 milioane euro, reprezintă dimensiunea sistemului Coca-Cola în România. Din această sumă, 19 milioane euro reprezintă impozite plătite, iar 30 milioane euro sunt salarii nete.
Astfel, în anul 2010, sistemul Coca-Cola a contribuit la economia românească cu o valoare adăugată totală (directă şi indirectă) în sumă de 446 milioane euro (echivalentul a 0,37% din PIB). Din aceasta, aproximativ 46% - 204 milioane euro - este văr