Orice s-ar spune, strategia lui Diaconescu cu Oltchim e genială și n-ar trebui subestimată. Sper totuși că e clar pentru toată lumea că e vorba de o strategie electorală și atât, omul nu intenționează sincer să ia Oltchimul și să-l salveze de la faliment.
Așadar, Diaconescu a venit ieri cu 10 minute după termenul limită de depunere a ofertelor, bazându-se că va fi descalificat, ca să iasă după aia în fața presei și să spună că el a încercat și că ar fi dat mai mulți bani decât oricare dintre concurenți, dar nenorociții de la USL vor să-l distrugă pe el și popor. Chiar dacă i-a fost admisă oferta, acum mai are șansa să fie contestată licitația de ceilalți participanți (mă aștept la PCC, probabil singurul care știe exact situația combinatului, câți bani face și ce ar trebui făcut ca să devină eficient). Chiar dacă nu e contestată, pierde maxim garanția de participare de 4 milioane de euro; dacă nu e contestată licitația și rămâne câștigător, Diaconescu n-are banii de combinat, ăia 203 milioane, dar conform caietului de sarcini ar trebui să plătească abia în februarie 2013, adică mult după alegeri.
Ei bine, Diaconescu câștigă capital electoral masiv cu mișcarea asta, nu doar voturi de la angajații Oltchim ci își câștigă popularitate la un public mult mai larg, dacă nu majoritar. În electorat există o gamă largă de oameni care își doresc ca Oltchim să rămână la stat, că e “companie strategică”; sau să fie privatizat cu români, nu cu ruși sau “securiști polonezi”. Avem categoria “nu ne vindem țara”. Apoi mai există cei dezamăgiți de jaful privatizărilor din anii ’90, jaf real și sistematic, privatizările “cu dedicație” (apropo, ia dați un Google după Ștefan Vuza). Dintre foștii votanți ai Alianței DA, mai sunt cei care au crezut populismele lui Băsescu când acuza că privatizările alea făcute de PSD-Năstase sub strictă monitorizare externă în 2003-2004
