Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRIVATIZARE OLTCHIM. Remus Vulpescu: Diaconescu a venit cu o ofertă foarte bună pentru stat. Nu avem îndoieli privind onorarea contractului

Publicat in Romania Libera, vineri 21 septembrie 2012 ·

Preşedintele OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat vineri seară că Dan Diaconescu a venit cu o ofertă foarte bună pentru cumpărarea Combinatului Oltchim, precizând că nu a fost descoperită nicio îndoială cu privire la posibilitatea acestuia de a-şi onora propunerea făcută, potrivit b1.ro.

Întrebat dacă consideră că privatizarea Oltchim a fost un succes, Vulpescu a răspuns: „Nu este momentul pentru acest verdict. Astăzi s-a întâmplat ceva inevitabil, era o etapă, nu este o privatizare finalizată. A fost o consecinţă inevitabilă desemnarea ca şi adjudecatar a ofertantului care a propus preţul cel mai mare. Dan Diaconescu a oferit preţuri mult mai bune decât noi am cerut. Dacă aveam cea mai mică îndoială asupra ofertei sale, nu îl desemnam adjudecatar. Am verificat documentele. Ne arată un nivel de siguranţă care nu poate veni decât din posibilităţi financiare foarte serioase".

Acesta a lăsat să se înţeleagă că Dan Diaconescu îşi va putea duce la bun sfârşit angajamentul, acest lucru reieşind şi din documente, dar şi din declaraţiile acestuia.

„Dan Diaconescu nu a făcut niciodată vreun secret că ar avea în spate o susţinere financiară. E foarte posibil să vină în spatele lui un gigant. În cele 3 caiete de sarcini nu prevăzuserăm plata integrală la semnarea contractului. Această ofertă a lui Diaconescu a venit cu o condiţie formidabil de bună pentru stat: s-a oferit plata integrală a banilor chiar la semnarea contractului, în termen de 10 zile", a mai spus Remus Vulpescu.

Dan Diaconescu a devenit noul acţionar majoritar al combinatului Oltchim, câştigând licitaţia cu strigare ce a avut loc vineri la Ministerul Economiei cu o ofertă de 203.149.548 lei.

Preşedintele OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat vineri seară că Dan Diaconescu a venit cu o ofertă foarte bună pentru cumpărarea Combinatului Oltchim, precizând că nu a fost descoperită nicio îndoia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°