A fost dragoste la prima vedere, naprasnica, mistuitoare, tandra, de neinteles, de nestavilit, asa cum a fost si cu cel care imi vorbise despre ea cu patima, ca despre o femeie. Asteptam intalnirea asta de ani de zile si tot de atunci o amanam, ani in care plecam sa ma regasesc tot mai departe de ea, tot mai departe de mine. Si am ajuns in Grecia cand vara se intorcea spre toamna, cand destinul meu sovaielnic hotarase ca e timpul. Nu, nu s-a intamplat chiar din prima clipa, cosmopolitul Salonic m-a facut sa ma simt mai intai turist si abia apoi, iubita. Asta s-a intamplat cand, apropiindu-ma sa-i citesc istoria in palma, i-am simtit inima. Iar inima lui batea in pieptul meu, triumfatoare ca Arcul lui Galeriu, monument inaltat in jurul anului 304 pentru a glorifica victoria imparatului roman de origine dacica, Galerius Maximianus, in razboiul impotriva persilor. Din basoreliefurile tocite de vreme, mi-au uluit privirea chipurile barboase de daci si steagurile balaur cu cap de lup. I-am multumit Salonicului pentru recursul la istoria noastra mai mult decat pentru cea mai albastra mare cu care mi-a dat binete in zorii primei mele zile in Grecia.
A urmat o saptamana pe insula Ewia, in satul Kymi, pe strada Mitropolit Anania, in casa prietenilor mei Laura si Yannis. O casa din 1901, o casa ca acasa, cu geamuri inalte si perdele albe facute de bunica lor, cu busuioc pe pervaz si lamai sub fereastra. O casa mare, mare ca sufletul mamei lui Yannis, care a avut grija sa traiesc o saptamana ca o grecoaica, sa simt locul si sa-i respir timpul. Loc ascuns de superficialitatea turistului, timp care are inca rabdare cu cei care vor sa-l traiasca.
Stiam ca satul fusese un orasel infloritor pana pe la jumatatea secolului trecut si nu m-au mirat nici aerul boieresc al caselor, nici eleganta oamenilor, atunci cand am pornit pe strazile pietruite spre centru. Lume
