Comentatorii ediţiilor on-line ale gazetelor, cîte mai sînt, actuale (nu mai puţin aceasta), poartă, într-un jargon recent, numele de postaci. Termenul (un nomen agentis, doct vorbind) provine, bineînţeles, din prelungirea cu sufixul -ac a verbulului la modă a posta, – tot astfel cum un răspîndac e cel ce răspîndeşte zvonuri, sau un cufundac o pasăre cu smoc (era să spun cu fundă!) ce-şi cufundă capul în apă, după hrană. Ei bine, dacă pînă şi de-a posti poţi fi scutit (pe caz de boală, îndeobşte), fără să treci drept apostat, a posta, zilnic sau hebdomadar, e, pentru postaci, o datorie sacră. S-ar părea că unii dintre-aceş­tia, întrebaţi „care vă este postul?“, ar putea răspunde scurt: „postaci“. „În part-time?“ „Nu, cu normă-ntrea­gă.“ Cum să-ţi explici, altminteri, că mulţi dintr-înşii „mătură“, hebdomadar sau zilnic, o vastă plajă de ediţii on-line, utilizînd, majoritatea, nick-uri, adikătly policre! Atunci cînd n-o pot face, postacii, vai, devin tot mai posaci. Făcînd un pas în urmă, trebuie să adaug că „adicătly“ nu-i inovaţia mea, termenul hazos aparţinîndu-i tot unui nickname, dar de-o cu totul altă speţă, cu care schimbul de mesaje este plăcut şi instructiv... Căci nu-s atît de mizantrop (n-am, din păcate, alt cuvînt!), încît să văd, în orice invizibil colocutor, un adversar. Cu, totuşi, o condiţie: ca acesta să fie un colocutor adevărat. În rest, cu cei mai mulţi postaci orice dialog e imposibil. Unii ameninţă macabru; vocabularul altora-i abject: se vede clar că au trecut recent de la inscripţiile pe murii privăţilor publice imunde în spaţiul virtual şi, în principiu, inodor. Din fericire, unii ca ăştia n-au acces pe on-line-urile mai selecte; pe care, însă, poţi să întîlneşti tot felul de rău-voitori. Aceştia,-n genere, sînt fie monomaniacali şi logoreici, care, cu ilizibilele comentarii ale lor, triplează volumul publicaţiei; fie grotesc de pitoreşti