Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru elevi au ajuns la spital după ce maşina care îi ducea la şcoală a intrat într-un copac. Şoferul a fugit de la locul accidentului

Publicat in Gandul, vineri 21 septembrie 2012 · ·

Primele cercetări ale poliţiştilor vasluieni arată că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed de către şoferul maşinii în care se aflau şase elevi din Bacăni care urmau să ajungă la o unitate de învăţământ din municipiul Bârlad.

La intrarea în Bârlad, şoferul a depăşit un autoturism, iar la revenirea pe banda sa de mers a pierdut controlul volanului, maşina intrând într-un copac de pe marginea şoselei.

În urma impactului, patru din cei şase adolescenţi au fost răniţi, fiind preluaţi de mai multe ambulanţe şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Potrivit medicilor, una dintre victime - o adolescentă de 16 ani - este în comă.

"La spital au ajuns trei fete şi un băiat cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani. Din păcate, una dintre victime, o elevă de 16 ani, se află în comă de gradul al patrulea, starea sa fiind critică. În prezent, se organizează transferul acestei paciente la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi elevi, starea lor este bună, aparent, dar încă sunt în curs de evaluare medicală", a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

Potrivit poliţiştilor, după producerea accidentului, şoferul a plecat de la faţa locului.

"Şoferul a plecat de la locul accidentului imediat după producerea acestuia, fiind găsit ulterior de către poliţişti. Din spusele lui, şoferul a plecat pe jos spre Băcani după ce a suferit un şoc în urma accidentului, crezând că una dintre victime este decedată", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni vor întocmi dosar penal în acest caz pe numele şoferului.

De asemenea, poliţiştii urmează să stabilească dacă maşina implicată în accident, care avea şase locuri pentru pasageri, este destin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°