Iranul a avertizat din nou Israelul şi aliatul său, SUA, împotriva oricărui atac, subliniind că răspunsul Teheranului va fi imediat, informează vineri agenţia France Presse.
"Nu ne simţim ameninţaţi de absurdităţile enunţate de liderii acestui regim (Israel)", a declarat şeful forţelor armate iraniene, generalul Hassan Firouzabadi, pentru agenţia de presă Fars, cu ocazia unei parade militare pentru marcarea declanşării războiului cu Irakul (1980-1988).
El a adăugat că răspunsul Teheranului la orice atac ''ar fi imediat şi nu ar putea fi oprit', în timp ce responsabili israelieni au ameninţat în ultimele săptămâni că vor lovi obiective nucleare iraniene.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat în cursul unui discurs televizat că ţara sa dă dovadă de "acelaşi spirit şi încredere" ca în timpul războiului cu Irakul, pentru a "rezista şi a-şi apăra drepturile" în faţa presiunii puterii occidentale.
Marile puteri şi Israelul suspectează Iranul că doreşte să se doteze cu arma atomică, sub acoperirea programului nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte categoric. O serie de sancţiuni au fost adoptate împotriva Iranului de către ONU, Washington şi UE pentru a încerca să convingă regimul iranian să renunţe la programul său nuclear.
Sursa: Agerpres