Ştefan Zweig. Lumea de ieri. Amintirile unui european. Traducere din germană de Ion Nastasia, Editura Humanitas, 2012.

Extraordinara carte autobiografică, pe care Stefan Zweig a trimis-o editorului cu o zi înainte de a se sinucide, în 1942, poate fi recitită în traducerea regretatului Ion Nastasia.

O bună traducere nu face decât să confirme, peste ani, rolul văzut de Goethe: mai presus de a fi doar catalizatoare, traducerea creează valoare.

Zweig era în plină glorie şi putere creatoare, dar hotârâse că nu mai voia să asiste la ceea ce părea, în acele momente, sfârşitul lumii – aşa cum o cunoscuse el. Tot ce mai voia să lase, în ultima clipă, fusese povestea propriului drum prin destinul european. În care crezuse încă din tinereţe.

Se născuse într-o familie de evrei înstăriţi, în „Austria de altădată” – în acea de toţi regretată Belle Époque a entuziasmului pentru artă, toleranţă şi cosmopolitism. Cu o mamă italiancă, deci, simpatie în plus pentru romanitate. În imperiala Vienă, unde oricinea îşi dorea să pară bătrân, „cu experienţă”, unde ziarele recomandau mijloace de grăbire a creşterii bărbii iar tinerii medici puneau ochelari, chiar dacă n-aveau nevoie de aşa ceva, unde „se purtau redingote negre, se prefera mersul tacticos şi, pe cât posibil, o uşoară corpolenţă”, şcoala părea o etapă neplăcută, mai degrabă oprind decât aprinzând elanurile culturale. Febra care-i trimitea pe liceeni de la 3 dimineaţa la cozi, pentru a obţine bilete înaintea premierelor, care-i îndemna să ascundă, între coperţile manualelor de gramatică latină, poeziile lui Rilke, sau care-i făcea să se îmbulzească la prelegerile universitare, cu dispreţ faţă de de timpul pierdut cu fetele – această febră a atotcunoaş terii îl cuprinsese şi pe cel căruia „mirosul cernelei tipografice îi era mai dulce decât uleiul trandafirilor din Şiraz”. Un prim volum de versur