Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ambasadorul Republicii Islamice Pakistan la Bucureşti

Publicat in Ziua Constanta, vineri 21 septembrie 2012 ·

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut vineri, 21 septembrie 2012, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Islamice Pakistan la Bucureşti, Rab Nawaz Khan. Agenda convorbirilor a inclus aspectele referitoare la cooperarea bilaterală şi agenda politico-diplomatică pentru perioada următoare, precum şi principalele aspecte de interes în domeniul economic, cu valorificarea potenţialului existent în domenii de nişă. A fost discutată posibilitatea organizării unei noi runde de consultări politico-diplomatice pe linia Ministerelor Afacerilor Externe din cele două state, în toamna acestui an, în pregătirea unei viitoare vizite în România a ministrului afacerilor externe pakistanez. A fost reiterată, de asemenea, importanţa acordată dialogului parlamentar, fiind aşteptată, în cursul anului viitor, vizita în România a preşedintelui Comitetului pentru Afaceri Externe din Senatul pakistanez. Totodată, au fost evidenţiate oportunităţile de cooperare bilaterală create prin semnarea Acordului interguvernamental de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică (septembrie 2012, Islamabad), inclusiv posibilitatea convocării Comisiei Interguvernamentale Mixte de cooperare economică şi tehnică. Ambasadorul Pakistanului a exprimat aprecieri pentru sprijinul acordat de România dezvoltării relaţiilor ţării sale cu UE. Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii pe tema evoluţiilor regionale, cu accent pe dosarul afgan, pe contribuţia esenţială a Pakistanului la reconstrucţia şi dezvoltarea acestui stat şi combaterea terorismului. A fost evidenţiată importanţa dialogului intercultural pentru pacea şi stabilitatea internaţională, în contextul protestelor legate de difuzarea filmului cu conţinut anti-islamic. De asemenea, a fost subliniată importanţa cooperării Pakistanului cu SUA pentru stabilizarea Afganistanului şi a întregii regiuni. Ministrul afacerilor externe, Titus Corlă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 42 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 47 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 15 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 42 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 32 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°