Sabău este nemulţumit de jucătorii tineri de la Rapid II şi susţine că aceştia nu pot face faţă nici măcar la antrenamente alături de Pancu şi compania.
Moţu' este recunoscut ca un tehnician care promovează jucătorii tineri. A făcut-o la Gloria Bistriţa, a făcut-o la Timişoara şi Tg. Mureş, la ultima titularizîndu-l pe Claudiu Bumba, aflat la debut în Liga 1, într-un meci cu Dinamo la 17 ani.
Şi la Rapid a încercat aceeaşi strategie, aducându-i la pregătirile primei echipe pe Ciolacu, Al. Coman, Creţu, Ioniţă II, Grigore şi Tene. Media de vîrstă a celor 6: 21 de ani. Totuşi, Sabău a fost extrem de nemulţumit şi doar pe primii doi i-a păstrat la antrenamente.
Tehnicianul rapidist a povestit apropiaţilor motivul pentru care nu promovează mai mulţi fotbalişti tineri: "Nu au valoare, parcă niciodată nu au fost atît de slabi, nu ai pe cine să încerci să bagi! La ultimul lor meci, am plecat după cîteva zeci de minute, nici nu se terminase prima repriză".
Şi Răzvan a avut probleme
Lucescu jr. a fost contestat de suporteri sezonul trecut pentru că a adus în Giuleşti foarte mulţi jucători care au atins bariera celor 30 de ani şi că nu dă şanse fotbaliştilor de perspectivă. Şi Răzvan a fost pe aceeaşi lungime de undă cu Sabău la acea vreme, considerînd că nu există soluţii viabile de la formaţia secundă a clubului.
Doar în lot, joacă puţin
Ciolacu şi Coman, singurii tineri opriţi de Sabău, nu evoluează nici ei prea mult. Pînă acum, Ciolacu a fost mai des utilizat, a intrat în repriza secundă cu MYPA şi Heerenveen, apoi a fost chiar titular în campionat cu CSMS Iaşi, dar şi în returul cu olandezii. În schimb, Alexandru Coman nu a jucat nici un minut în Liga 1 în acest campionat, dar a prins un sfert de oră în finalul partidei cu finlandezii de la MYPA.
Sînt cei mai bătrîni din Liga 1
Rapidiştii au cea mai ridicată medie de vî