Sînt un bucureştean din Europa care şi-a făcut armata la Cluj

Sper că o să surîdeţi şi n-o să mă luaţi în şuturi dacă voi scrie că victoria lui CFR la Braga mi-a dat sentimentul că sînt un european al secolului XXI; m-am simţit ca un englez care ţine cu Arsenalul, fără să-i pese cîţi străinezi joacă sub comanda lui Wenger, atît timp cît, plătiţi în lire sterline, aceştia sînt pătrunşi de spiritul inconfundabil al fotbalului englez; m-am simţit şi ca un ucrainean evoluat care-şi susţine Şahtiorul, indiferent cîţi sud-americani “se omoară” pe teren, “terorizaţi” de un antrenor român. Sînt un bucureştean care mă bucur că portughezii Clujului - unde mi-am făcut armata… - au învins în Portugalia de unde veniseră la noi, în România, bazaţi pe şuturi, pe driblinguri şi, desigur, pe bani. Parafrazîndu-l pe Noica - filozof topit după fotbal, suporter al UTA-ei, din cîte ştiu - aş scrie că sentimentul românesc al fiinţei mele fotbalistice s-a îmbogăţit prin aceşti clujeni Kapetanos, Sougou, Bastos, Cadu, numiţi nu o dată “mercenari” şi, vai!, “vînduţi ungurilor”. Victoria lor - după alte patru obţinute în faţa altor europene, nici una asupra unui Ekranas… - este cea mai bună replică la adresa unui nefericit care putea să declare, fără să fie contrat, că nu suportă să audă imnul Champions League pe stadionul din Cluj. Pentru a părăsi violenţa tîmpeniilor grave, m-ar amuza să aud azi, mîine că oamenii lui Arpi şi Mureşan, adică portughezii noştri, s-au aranjat cu foştii lor colegi din Braga… De ce nu? Cîte nu se pot spune din clipa cînd auzi cu teleurechile tale că grupa tot alor noştri din Europa League e superioară şi mai grea decît aceea a CFR-ului.

Strict fotbalistic - căci mai există şi altceva decît invidia neagră, cel mai serios sentiment uman, după cum zicea un om care nu ştia ce-i aia un corner… - concret, la obiect, cel mai mult mi-a plăcut miercuri sear