Septembrie este o lună plină pentru orice grădinar. Se face curăţenie, se culeg strugurii, se plantează flori şi bulbi, se însămânţează gazonul...
Septembrie e o lună în care se poate continua tăierea în verde a pomilor. Scopul acesteia este de a reduce ramurile crescute în exces, provocând astfel stimularea ramurilor de rod ce vor face fructe în anul următor. Un alt scop al acestor tăieri este luminarea mijlocului coroanei. Este bine ştiut că, fără o însorire corespunzătoare, mugurii de rod nu apar. Pentru a nu ajunge în această situaţie, se taie majoritatea crengilor crescute spre interiorul coroanei, mai ales cele vegetative, care nu poartă rod. Cum le recunoaşteţi? Sunt subţiri şi lungi, ca şi mugurii care apar pe ele (spre deosebire de mugurii de rod, care sunt scurţi şi bombaţi). Aveţi grijă să dezinfectaţi permanent foarfeca de tăiere (ideal ar fi după fiecare pom), iar după ce aţi terminat întreaga livadă, stropiţi cu un pesticid pe bază de sulfat de cupru, apoi vopsiţi rănile produse pomilor, măcar cele mai mari. În acestă lună se pot aplica tăieri şi altor plante, de pildă iederii, dacă a crescut prea mult, sau gardului viu din tuia.
Plantarea bulbilor şi a florilor
Se pot pune în pământ bulboasele care vor înflori în primăvara următoare: narcise, lalele, ghiocei, conduraşi etc. În prealabil trebuie să săpaţi şi să mărunţiţi bine solul, apoi să-l fertilizaţi. După ce plantaţi bulbii, bateţi uşor pământul, pentru ca ploaia să nu-i dea afară. De asemenea, în această perioadă se vor înrădăcina plantele care înfloresc toamna, tufănica şi crizantemele, în principal. Veţi căuta să le plantaţi la vedere, în general de-a lungul aleilor de acces, împrejurul foişorului de grădină etc. În gropile pe care le-aţi pregătit pentru ele puneţi şi ceva îngrăşământ, preferabil unul organic bine macerat (este exclus băligarul proaspăt, acesta arde răd