OMV Petrom, liderul pieţei locale de distribuţie a carburanţilor, a redus preţurile la benzina şi la motorina vândute în staţiile proprii, la miezul nopţii. Preţurile sunt mai mici cu nouă bani pe litru preţurile la benzină şi cu şase bani pe litru preţurile la motorină. Astfel, după această modificare, un litru de benzină standard va costa 6,12 lei, iar un litru de benzină Extra 99 6,54 lei litrul. Pentru mototrine, preţurile se vor reduce până la 6,21 lei pe litru pentru sortimerntul standard şi 6,44 lei perntru sortimentul extra. Potrivit bzb.ro, ieftinirea vine la doar două zile după ce OMV Petrom a ieftinit benzina. Miercuri, compania a redus cu şapte bani pe litru preţurile la sortimentele de benzină. Ieftinirile sunt cauzate de scăderea cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, preţurile la pompă coborând şi ele după ce, săptămânile trecute, companiile petroliere de la noi au fost obligate să majoreze preţurile la pompă ca urmare a creşterii cotaţiilor.
OMV Petrom, liderul pieţei locale de distribuţie a carburanţilor, a redus preţurile la benzina şi la motorina vândute în staţiile proprii, la miezul nopţii. Preţurile sunt mai mici cu nouă bani pe litru preţurile la benzină şi cu şase bani pe litru preţurile la motorină. Astfel, după această modificare, un litru de benzină standard va costa 6,12 lei, iar un litru de benzină Extra 99 6,54 lei litrul. Pentru mototrine, preţurile se vor reduce până la 6,21 lei pe litru pentru sortimerntul standard şi 6,44 lei perntru sortimentul extra. Potrivit bzb.ro, ieftinirea vine la doar două zile după ce OMV Petrom a ieftinit benzina. Miercuri, compania a redus cu şapte bani pe litru preţurile la sortimentele de benzină. Ieftinirile sunt cauzate de scăderea cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, preţurile la pompă coborând şi ele după ce, săptămânile trecute, companiile petroliere de la noi au fost obl