Părintele Marcin Kozyra, care este şi directorul şcolii St. Dominika Savio Silesian din Lubin, îi obliga pe copii, atât fete, cât şi băieţi, să stea în patru labe în faţa lui şi să-i lingă frişca de pe picioare. Într-o altă imagine, preotul are în mână un băţ cu care pare să o fi lovit pe fetiţa din faţa lui. Oficialii şcolii îl susţin pe Kozyra, confirmând varianta lui că acesta este doar un ritual de iniţiere pentru "bobocii" instituţiei şi nicidecum o practică cu tendinţe pedofile. Până acum, nu a fost depusă nicio plângere împotriva preotului, dar poliţia şi mai multe organizaţii de protecţie a copilului s-au autosesizat şi au început să studieze îndeaproape cazul. Povestea preotului Marcin Kozyra aminteşte de scandalul recent în care a fost implicat sensei-ul Dan Pârvan din Timişoara, care şi-a abuzat sexual elevele.
Primele poze cu senseiul din Timişoara care a abuzat sexual două eleve de 8 ani la cursuri! Părintele Marcin Kozyra, care este şi directorul şcolii St. Dominika Savio Silesian din Lubin, îi obliga pe copii, atât fete, cât şi băieţi, să stea în patru labe în faţa lui şi să-i lingă frişca de pe picioare. Într-o altă imagine, preotul are în mână un băţ cu care pare să o fi lovit pe fetiţa din faţa lui. Oficialii şcolii îl susţin pe Kozyra, confirmând varianta lui că acesta este doar un ritual de iniţiere pentru "bobocii" instituţiei şi nicidecum o practică cu tendinţe pedofile. Până acum, nu a fost depusă nicio plângere împotriva preotului, dar poliţia şi mai multe organizaţii de protecţie a copilului s-au autosesizat şi au început să studieze îndeaproape cazul. Povestea preotului Marcin Kozyra aminteşte de scandalul recent în care a fost implicat sensei-ul Dan Pârvan din Timişoara, care şi-a abuzat sexual elevele.
Primele poze cu senseiul din Timişoara care a abuzat sexual două eleve de 8 ani la cursuri!