DAN DIACONESCU, CÂŞTIGĂTORUL LICITAŢIEI de privatizare a OLTCHIM, a declarat vineri că se va asocia cu alţi investitori şi va finaliza procesele cu PCC, acţionarul minoritar al combinatului vâlcean. El a mai adăugat că dispune de suma de 203 milioane lei pentru semnarea contractului de vânzare - cumpărare cu statul român şi este pregătit şi pentru CUMPĂRAREA CFR Marfă şi CFR Călători, scrie Agerpres.
'Vor veni şi parteneri de afaceri alături de noi, procesele dintre acţionarul majoritar şi minoritar vor lua sfârşit', a afirmat Dan Diaconescu.
De asemenea, acesta a subliniat că are nevoie de ajutor din partea statului român pentru cumpărarea Arpechim.
'Avem nevoie din partea statului să ne ajute să cumpărăm rafinăria de la austrieci şi CET-urile, mina de sare de lângă combinat. Este o rugăminte, nu are legătură cu licitaţia în sine', a spus Diaconescu.
Investitorul a adăugat că este pregătit şi pentru licitaţiile pentru CFR Marfă, CFR Călători şi Tarom.
'Avem banii necesari. Mă bucur că am rămas cu bani şi pentru CFR Marfă, CFR Călători, Tarom', a menţionat acesta, citat de Agerpres.
Dan Diaconescu a fost declarat vineri adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea. Oferta depusă de acesta a înregistrat punctajul maxim, de 100 de puncte, oferta fiind în valoare de 203.149.054, 08 lei. Oferte pentru pachetul de acţiuni au mai fost depuse de Chimcomplex Borzeşti, care a obţinut 9,26 puncte, şi AISA Invest - 14,77 puncte.
Potrivit aceleaşi surse, creanţele Electrica şi AVAS nu s-au vândut. Pentru creanţa AVAS o fost depusă o singură ofertă, în bloc, de către PCC, ofertă ce a primit 0,74 puncte. Pentru creanţa Electrica, oferta Chimcomplex Borzeşti a întrunit 30,7 puncte, însă preţul minim pentru care Electrica ar fi fost dispusă să vândă creanţa era