Una dintre cele mai aprinse dezbateri medicale din prezent este cea legată de screeningul cancerului, ale cărui beneficii nu par să fie contestabile. Într-adevăr, aşa cum consideră mulţi, depistarea timpurie ar trebui să le ofere pacienţilor un avantaj în lupta cu boala. În realitate, dovezile nu susţin întotdeauna această presupunere. Cancerul de prostată reprezintă una dintre aceste situaţii pertinente. Screeningul presupune testarea în masă a indivizilor de o anumită vârstă şi de un anumit sex, indiferent de istoricul familial sau de starea personală de sănătate, pentru a identifica un potenţial stagiu al bolii. Pentru ca screeningul să fie util, testul sau procedura trebuie să identifice cu succes boala respectivă, iar tratamentul ulterior trebuie să aibă rezultate benefice măsurabile. Cu alte cuvinte, populaţia supusă screeningului trebuie să aibă un câştig faţă de populaţia nesupusă screeningului. În cazul anumitor probleme de sănătate, cum ar fi nivelurile serice crescute ale colesterolului, screeningul generează rezultate pozitive: o simplă analiză a sângelui arată valorile serice ale colesterolului „bun“ şi ale celui „rău“, facilitând detectarea bolilor cardiovasculare conexe, care ar putea provoca infarct miocardic sau accidente vasculare cerebrale. Cei care sunt supuşi screeningului, diag­nosticaţi şi trataţi prezintă o frecvenţă mai mică a evenimentelor cardio­vasculare. Şi în cazul screening­ului pentru cancerul de prostată este nevoie de o analiză de sânge – dozarea anti­genului spe­cific prostatei (PSA). Nivelurile crescute de PSA pot indica prezenţa cancerului de prostată, chiar dacă nu au fost detectate anomalii fizice. Prin urmare, se va efectua o biopsie de ţesut, după care se poate pune un diagnostic. Dacă rezultatul este pozitiv, se continuă cu tratamentul cancerului, chirurgical sau prin radioterapie, sperându-se să se obţină v