Milioane de ochi ne privesc trişti, blazaţi, rugători, fără speranţă, din ţarcuri şi cuşti. Mesajul nerostit a fost surprins, în Albumul cu clipe, de dna dr. Maria Dragotă.

Nu demult, vă făceam cunoştinţă cu câteva păsări, din Albumul meu cu clipe frumoase. Sunt, acum, mesagera vietăţilor ai căror ochi strigă neputinţa şi tristeţea, dincolo de garduri de sârmă sau beton, de pereţi de sticlă sau cărămidă. Când vom auzi? Maiestuoşii pinguinii imperiali, pe care îi admiram în extraord Publicitate inarul film „Calea Împăratului“, sunt acum pe o „banchiză“ de ciment, absenţi la bătăile insistente în geamul care-i desparte de lume, privind, cu ciocurile ridicate, spre cerul tavanului cu soare de 200 de waţi… Şi-mi vine în minte desenul animat Happy Feet. Ghepardul, „săgeata“ savanei, cu viteza înscrisă dintotdeauna în gene, mă ţinteşte cu nişte ochi în care descifrez tot dorul după o viaţă aproape uitată, chiar neştiută, sau poate durerea că nu va putea să mai alerge vreodată. Oceanul Arctic înseamnă pentru cei doi urşi polari un bazin în care pescuiesc doar… mingi. Nici urmă de zăpadă. Maimuţele sunt jucăuşe la ora asta, una ciuguleşte ceva, altele se zbenguie pe nişte sfori. Unde sunt lianele de altădată? Sunt doar câteva din multele poveşti triste pe care le-am aflat în scurta plimbare prin Grădina Zoologică din Viena. Unde condiţiile oferite locatarilor sunt înzecit mai bune decât cele de la noi. Dar tot confortul din lume nu poate înlocui libertatea. Nici în lumea oamenilor, nici în cea a animalelor. Am plecat cu sufletul greu de acolo şi cu speranţa că generaţia următoare de copii nu va mai avea pe lista de distracţii vizita la zoo. Pentru simplul motiv că vom deveni mai înţelepţi.

Milioane de ochi ne privesc trişti, blazaţi, rugători, fără speranţă, din ţarcuri şi cuşti. Mesajul nerostit a fost surprins, în Albumul cu clipe, de dn