Comisia precizează că decizia Curţii de Apel Bucureşti este doar una provizorie, fără a informa însă dacă va face sau nu recurs împotriva acesteia
Instituţia susţine că prin emiterea ordinului suspendat de instanţă a avut în vedere doar implementarea cu succes a proiectului iniţiat şi finanţat de Banca Mondială
Specialiştii în supravegherea asigurărilor recomandă proprietarilor de locuinţe să verifice clauzele prevăzute în poliţe
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a anunţat ieri că decizia Curţii de Apel Bucureşti de suspendare a Ordinului nr. 15/2012, potrivit căruia cei care vor să încheie poliţe facultative trebuie să încheie şi una obligatorie, nu este una definitivă, aceasta neexonerând proprietarii de locuinţe de obligaţia de a se asigura împotriva dezastrelor naturale.
"CSA precizează că decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus admiterea în parte a cererii de suspendare a executării Ordinului CSA nr. 15/2012 şi a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, reprezintă o primă fază procesuală şi nu este o decizie irevocabilă", a comunicat ieri Comisia.
Potrivit acesteia, "prin măsurile adoptate, CSA a avut în vedere respectarea legislaţiei în vigoare şi aplicarea acesteia de către toate societăţile de asigurare în mod unitar, pentru implementarea cu succes a proiectului iniţiat şi finanţat de Banca Mondială", studiile Băncii Mondiale arătând că locuinţele şi, implicit, populaţia României au o expunere majoră la riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
În replică faţă de decizia Curţii de suspendare a Ordinului 15/2012, CSA precizează că prin emiterea acestuia "a avut în vedere acoperirea riscurilor de catastrofă la nivel naţional, fără a interzice încheierea asigurăril