Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru vânzarea a 54,8062% din capitalul social al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.
VEZI CE AVERE ARE DAN DIACONESCU, CONFORM TOP 300 CAPITAL
Oferta financiară a lui Dan Diaconescu pentru cumpărarea acţiunilor Oltchim se ridică la 203 milioane lei, însă preşedintele PP-DD a oferit această sumă numai pentru cumpărare individuală a acţiunilor.
Oferta financiară depusă de PCC a avut în vedere numai cumpărarea în bloc a celor trei active (acţiuni, creanţa AVAS la Oltchim şi creanţa Electrica la Oltchim).
Potrivit avocaţilor investitorului PCC, oferta companiei poloneze însumează 13,4 milioane lei, doar în condiţiile în care cumpără în acţiunile şi creanţele în bloc.
Oferta Chimcomplex pentru acţiunile Oltchim se ridică la 18,8 milioane lei, iar pentru cumpărarea în bloc, unde sunt incluse şi creanţe, la 221 milioane lei.
Oferta AISA Invest pentru cumpărarea acţiunilor Oltchim valorează 30 milioane lei, compania nedepunând, însă, o ofertă pentru cumpărarea în bloc a activelor.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 24 august, Memorandumul prezentat de Ministerul Economiei care propune schimbarea strategiei de privatizare a societăţii comerciale Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Memorandumul propune privatizarea Oltchim prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la SC Oltchim SA, reprezentând 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi S.C. Electrica S.A., însumând 1,8 miliarde lei, adică 56% din totalul datoriilor combinatului vâlcean.