★★★★ Mihail Sadoveanu, Ţara de dincolo de negură. Hanu Ancuţei, Bucureşti, Jurnalul Naţional

Lui Mihail Sadoveanu i-au lipsit, în general, acele circumstanţe care îl ajută pe un scriitor să cucerească publicul. N-a trăit puţin, ca să îl considerăm un personaj tragic şi să-i citim opera cu pietate. N-a scris o singură carte, ca să o considerăm un fel de Biblie. N-a fost sărac, ca să ne înduioşăm şi să-i privim cărţile cu bunăvoinţă. N-a fost nedreptăţit în timpul vieţii, ca să ne simţim obligaţi să-i facem dreptate post-mortem.

Şi totuşi, farmecul scrisului său răzbate prin aceste împrejurări nefavorabile şi ajunge mereu la noi, aşa cum iese soarele maiestuos din nori, ca happy-end al oricărei furtuni. Talentul şi numai talentul asigură gloria postumă a marelui scriitor.

Recitim, cu nestăpânită încântare, "Hanu-Ancuţei" şi "Ţara de dincolo de negură". În amândouă este vorba de o BUCURIE RITUALIZATĂ, a povestirii unor întâmplări de demult, în prima, şi a descoperirii naturii, în a doua. Nu există o formulă unică pentru povestirile din "Hanu-Ancuţei": una este un "love story", alta un mic roman de aventuri, alta un episod sângeros din viaţa haiducilor etc. Dar toate seamănă prin voluptatea narării, prin admiterea boieros-democratică a oricărui necunoscut pe lista celor înscrişi la cuvânt. În descendenţa lui Boccaccio şi a lui Chaucer, dar mai puţin libertin decât ei, Mihail Sadoveanu aduce în primplan ca personaj POVESTEA..

"Ţara de dincolo de negură", plină de munţi, păduri şi râuri, de văgăuni tenebroase şi lunci virgine, este, în mod surprinzător, una livrescă. Unele imagini au o frumuseţe literară stupefiantă, care le face să pară desprinse din poezia lui Eminescu. ",munţii în care au împietrit parcă îndrăzneli de gândire singuratice"; "oameni în costume pitoreşti râzând clipei care trece."