O eurodeputată bulgară acuză autorităţile olandeze că nu iau suficiente măsuri de combatere a infracţionalităţii în portul Rotterdam, în contextul în care Olanda blochează aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, informează site-ul Novinite.com.
Declaraţiile eurodeputatei Iliana Ivanova par a fi o reacţie a Guvernului bulgar faţă de blocarea de către Olanda a aderării la Schengen. Declaraţiile au fost prezentate printr-un comunicat al partidului GERB.
"Portul Rotterdam nu are rezultate concrete la capitolul combaterii criminalităţii organizate", a acuzat Ivanova.
Eurodeputata s-a aflat în fruntea unei delegaţii de inspectori a Parlamentului European care a verificat portul olandez.
"Am efectuat inspecţii într-un port major de intrare în Europa. Cauza inspecţiilor au fost omisiunile identificate de Curtea Europeană de Audit privind procedurile vamale din acest port. Potrivit instituţiei, 31% dintre tranzacţiile nonfinanciare din 2008 aveau greşeli", precizează eurodeputata GERB.
O eurodeputată bulgară acuză autorităţile olandeze că nu iau suficiente măsuri de combatere a infracţionalităţii în portul Rotterdam, în contextul în care Olanda blochează aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, informează site-ul Novinite.com.
Declaraţiile eurodeputatei Iliana Ivanova par a fi o reacţie a Guvernului bulgar faţă de blocarea de către Olanda a aderării la Schengen. Declaraţiile au fost prezentate printr-un comunicat al partidului GERB.
"Portul Rotterdam nu are rezultate concrete la capitolul combaterii criminalităţii organizate", a acuzat Ivanova.
Eurodeputata s-a aflat în fruntea unei delegaţii de inspectori a Parlamentului European care a verificat portul olandez.
"Am efectuat inspecţii într-un port major de intrare în Europa. Cauza inspecţiilor au fost omisiunile identificate de Curtea European