Băi, frate, îmi aduc aminte cât de şmecher era Eugen Bădălan acum 6-7 ani. Era ditamai şeful Statului Major al Armatei Române, se bătea pe burtă cu Băsescu, făcea afaceri cu Tofan şi, în general, resimţea o mare durere în cot de tot ce se întâmpla în jurul său.

Nu dădea doi bani pe nimeni şi nimic. Vă daţi seama, să ajungi tu ditamai generalul, la nici 55 de ani, fără să fi participat nici măcar la un război sau măcar un caft pe maidan, acolo, era o performanţă la care proştii care făcuseră 1 an armata de pomană priveau cu jind şi ciudă.

Şi iată-ne ajunşi în anul 2012, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare. În faţa noastră ni se înfăţişează un Eugen Bădălan aproape dezbrăcat de uniformă, scuipat pe gradele pe care le poartă pe umăr, huiduit din toate părţile. Mai că mi s-ar face milă să văd un om într-o asemenea situaţie, dar la cât de arogant şi de nesuferit mi s-a părut Eugen Bădălan, nu pot să am astfel de porniri omeneşti. Nu zic că mă bucur pentru decăderea lui Bădălan, dar parcă nici nu îmi vine să vărs o lacrimă.

Atât de rău s-a dus Bădălan la vale, încât până şi Ene Tache (de la Partidul Poporului-Legea Cojocaru) a ajuns să facă mişto de el. Vă daţi seama, un nene oarecare ajuns consilier municipal a ajuns să îl ia peste picior pe cel care până acum câţiva ani era ditamai şeful Armatei Române. De fapt, ce zic eu că a început să îl ia peste picior, că mi se pare că Ene Tache a început să îi dea palme peste ceafă pe bune lui Bădălan. Cum altfel aş putea eu interpreta încăpăţânarea lui Ene Tache de a susţine să-i fie retras lui Bădălan titlul de cetăţean de onoare al Brăilei? Din punctul meu de vedere, ar trebui plesniţi peste faţă cei care i-au acordat un astfel de titlu generalului Bădălan, dar asta este altă discuţie. Şi asta pentru că nu văd ce mare onoare a adus cetăţeanul Bădălan oraşului Brăila, de-a lungul vi