Dacă ar fi să încerc marea cu degetul, adică să continuu filmarea şi editarea portretelor de muzicieni români (foşti sau încă actuali) din diaspora, l-aş înmuia în ocean. Adică aş traversa Atlanticul pentru a-i întreba de sănătate (mai întîi adăstînd la New York) pe următorii: Dan Lecca e considerat de ani de zile unul dintre cei mai mari (dacă nu cel mai mare) fotografi ai lumii (modă), fost chitarist şi solist la Sideral (prin 1965 a jucat şi în celebrul film cvasimuzical Ultima noapte a copilăriei, cu regretatul Liviu Tudan) şi Coral, grupuri pop-rock în timpul chitarelor electrice... Povestea sa evadează din România la începutul anilor ’70 şi, via Italia (fără nici o legătură cu aceste domenii deja enunţate), ajunge în America. Şi aş concepe portretul său în paralel cu cel al fostului coleg organist (uneori solist) de la Coral, Liviu Blumenthal, la rîndul său ajuns mare compozitor în New York (genul simfonic contemporan), acum în repetiţii pentru premiera unei opere de fuziune (clasic/tribal – African Sanctus), care va fi susţinută la NY în octombrie 2012! Fără legătură cu muzica, n-aş ocoli-o pe Ana Andrei (să fie arhitectă la origine? – nu ştiu exact). Cert e că le dă clasă americanilor de vreo două decenii în materie de design hotelier. Însă, pînă la acest statut, la fel de important e şi traseul său, un drum impresionant, demn de un film de aventuri. Selfmadewoman, cum s-ar spune. Pe Romulus Cruceanu l-am cunoscut acum un deceniu. Era un pianist optzecist, plecat via Elveţia (unde a absolvit Conser­vatorul, cum şi-a dorit de mic). În ’93, al doilea său album discografic a fost nominalizat la premiile Grammy (secţiunea „New Age“); premiul a fost atunci, însă, cîştigat de Enya, aşadar a căzut de pe cai mari... A răspuns ani de zile (ba a şi predat pe acolo), la Queens College, de laboratorul lui Robert Moog (inventatorul sintetizatorului), mi-a filmat atu