Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, numele celor care vor reprezenta partidul în lupta pentru cele patru mandate de deputaţi de Sălaj şi a celor două de senator. Candidaturile au fost aprobate în şedinţa Biroului Permanent Judeţean ce a avut loc ieri, 20 septembrie.
Cu excepţia preşedintelui organizaţiei, Lucian Bode, care şi-a anunţat astăzi candidatura pentru un nou mandat de deputat, tot în Colegiul Şimleu, restul numelor anunţate astăzi sunt noi, raportat la precedentele alegeri parlamentare. Astfel, la deputaţi, candidatul PDL în Colegiul Zalău este Claudiu Bîrsan, fostul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj. În vârstă de 36 de ani, Bîrsan, de profesie jurist, a lucrat mai multă vreme în mediul privat, pentru ca în urmă cu patru ani să fie numit subprefect, iar apoi să devină cel mai tânăr preşedinte de casă de asigurări de sănătate, funcţie din care a fost demis la sfârşitul lunii iulie.
În Colegiul Jibou, candidatul PDL va fi Romeo Benc, silvicultor de profesie care, până la vârsta de 47 de ani pe care o are, a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Silvice. Potrivit lui Bode, nominalizarea lui Benc se datorează faptului că acesta este "susţinut puternic de organizaţia Jibou".
Pentru un mandat de deputat în Colegiul Cehu a fost aruncat în luptă Florin Asztalos, un tânăr de 35 de ani, fermier, de loc din Doh, comuna Măerişte, în prezent şi consilier local din partea PDL în comuna sa. Bode a explicat că nominalizarea lui Asztalos a avut la bază faptul că a considerat "normal ca în Colegiul Cehu să fie nominalizat un candidat din cea mai performantă organizaţie - Măerişte". Preşedintele PDL a lăsat să se înţeleagă că nu se aşteaptă ca tânărul să câştige în colegiul adjudecat dintotdeauna de UDMR. "Sigur, ştim care este structura elect