Mijlocaşul nigerian al echipei Chelsea Londra, John Obi Mikel, a fost nevoit să-şi închidă contul de Twitter din cauza insultelor rasiste venite în urma partidei cu Juventus Torino, scor 2-2, din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, informează metro.co.uk.
Internaţionalul nigerian, care a început să folosească reţeaua de socializare în această vară, s-a folosit de platformă pentru a le cere scuze fanilor londonezi pentru greşeala pe care a făcut-o la golul de 2-2, înscris de Fabio Quagliarella.
Însă, la mai puţin de 24 de ore după meci, mijlocaşul şi-a închis contul "Mikel12Official", în timp ce Chelsea a confirmat că a contactat poliţia după ce jucătorul s-a plâns de insultele rasiste.
Acest incident vine la doar două luni după ce coechipierul lui Mikel de la Chelsea, Ashley Cole, a fost supus unor insulte rasiste pe contul de Twitter, după ce a ratat o lovitură de la 11 metri împotriva Italiei la Euro-2012 şi în urma căreia gruparea antrenată de Roy Hodgson a fost eliminată din competiţie.
În minutul 80 al întâlnirii, la scorul de 2-1 pentru Chelsea, Obi Mikel l-a scăpat din marcaj pe Fabio Quagliarella şi italianul a restabilit egalitatea.
Chelsea Londra, deţinătoarea trofeului, a remizat cu echipa italiană Juventus Torino, scor 2-2 (2-1), în prima etapă a grupei E a Ligii Campionilor. Pentru Chelsea a marcat Oscar '31, '33, iar pentru Juventus au înscris Vidal '38 şi Quagliarella '80.
Mijlocaşul nigerian al echipei Chelsea Londra, John Obi Mikel, a fost nevoit să-şi închidă contul de Twitter din cauza insultelor rasiste venite în urma partidei cu Juventus Torino, scor 2-2, din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, informează metro.co.uk.
Internaţionalul nigerian, care a început să folosească reţeaua de socializare în această vară, s-a folosit de platformă pentru a le cere scuze fanilor londonezi pentru greş