Este un oltean atipic: calm, întotdeauna zâmbitor şi gata să ajute. L-am cunoscut pe Alex Ureche cu ocazia inaugurării clubului Rotary Craiova Probitas şi am aflat că împreună cu prietenii şi cu sprijinul clubului Rotary Craiova, a ajutat sute de tineri din România şi Oltenia. Locuieşte într-o zonă superbă din California, dar se întoarce aici în fiecare an, ca să ajute. Spune că acesta este scopul vieţii lui. Printre proiectele lui Alex se numără construirea a 12 centre multimedia în zonele rurale din România, oferirea de consultaţii stomatologice gratuite pentru copiii de la sate şi distribuirea a 70.000 de cărţi în limba engleză în Dolj.
Rep.: Povestește-mi cum ai ajuns în State.
A.U.: Spre deosebire de colegii de generație, în cazul meu au ajuns întâi părinții în State și după aceea am ajuns eu. Ai mei au plecat în ’90, trași, împinși de niște prieteni din State, care au spus: „Măi, vedeți că la voi nu o să se schimbe lucrurile așa cum credeți, în următorii 20 de ani“. Aşa că s-au decis să plece pe 15 iunie 1990, exact după Mineriadă. Mai târziu am ajuns și eu acolo. Deci plecarea mea în Statele Unite nu a fost chiar o chestie extraordinar de interesantă.
Rep.: Care a fost șocul cultural al părinţilor, când au ajuns în America pentru prima oară?
A.U.: Tatăl meu chiar avea 55 de ani, era pensionar. El fusese profesor toată viața lui și ieșise la pensie exact cu o lună înainte. Șocul cel mare nu cred că a fost distanța economică uriașă care era în 1990 între România și America, cred că șocul mai mare a fost personal, de adaptare, plecarea de la o anumită viață, convivialitatea românească, toți prietenii lor. S-au dus și au luat viața de la capăt, la o vârstă la care alții poate ies la pensie și o încheie într-un fel, ca planuri și ca tot. Eu cred foarte mult în soartă și cred că lucrurile astea trebuiau să se întâmple. Nu a fost nimic întâmp
