Aşteptând-o în vizită pe Anna K.

În această după-amiază de aprilie iernatic

am invitat-o să vină la mine în vizită

pe Anna, da, pe contesa Anna Karenina.

Am scotocit cotloanele bibliotecii municipale

să-i redescopăr chipul, am cotrobăit

pe rafturile bibliotecii mele personale,

eram gata să inscripţionez pe noi tăbliţe

de lut Biblioteca din egipteana

Alexăndrie. Am cules ciuperci

şi fructe de pădure cu moşneguţul

ciupercar în Siberia. Ne veghea periplul

din Olimpul său personal,

poetul Evgheni Evtuşenko.

Şi el era pe urmele Annei K.

O căuta de două veacuri s-o invite

la ceai , la mine. Eu mă pregătisem

deja, ştersesem praful de pe cărţile

mele , cele scrijelite de alţii,

pe pergamente diafane. Cârpisem

fereastra spartă de la etajul opt

cu pojghiţa de fluture a sufletului

şi aşezasem la îndemână fotoliul

de piele vişinie, care urma s-o cuprindă

în braţele lui drăgăstoase pe Anna K.

O aştept şi-acum în această după-amiază

catifelată ca o ceaşcă de cafea braziliană

din care răzbat răcnetele de dragoste

ale tigrilor din parcul municipal.

Da, o aştept în vizită pe Anna ,

Anna Karenina. Va coborî ea ,

învăluită în voaluri de gheaţă, din vagoanele

transsiberianului sau se va ivi, floare de cireş

sălbatic, dintre liniile de cale ferată

ale oglinzii?

Zdrenţele serii trecute

Mă trezesc dimineaţa cu un roi de fluturi

pe umeri. Mă trezesc să spăl, să limpezesc

zdrenţele serii trecute.

Privesc în oglindă la îngerul meu păzitor.

Pe el, pe Îngerul Ioan, îl implor: nu eu

am mototolit zdrenţele acelea

cărate de seara trecută din pietrosul,

neliniştitul Tibet. Nu