Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcan: În ce priveşte aderarea României la Schengen, corespundem, dar ne sunt aplicate corecţii

Publicat in Romania Libera, vineri 21 septembrie 2012 ·

Deputatul PDL Raluca Turcan susţine, referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, că ţara "corespunde", însă îi sunt "aplicate corecţii" pentru că nu respectă justiţia şi statul de drept, transmite MEDIAFAX.

Referindu-se, în cadrul dezbaterii intitulate "Provocările României Europene", organizată de Fundaţia Creştin-Democrată, joi, la Sibiu, la "provocările" la care nu a reuşit să răspundă România, Raluca Turcan a menţionat inclusiv aderarea la spaţiul Schengen, spunând că, deşi ţara "corespunde", îi sunt "aplicate corecţii" pentru că nu respectă justiţia şi statul de drept.

"România nu a reuşit să răspundă provocărilor privind aderarea la spaţiul Schengen, unde, deşi corespundem, ne sunt aplicaţii corecţii politice pentru că nu respectăm justiţia şi statul de drept", a spus deputatul PDL.

În plus, ea este de părere că România a făcut paşi înapoi, în ultima perioadă, "pe drumul integrării depline în Uniunea Europeană".

"Am avut senzaţia că România, în ultima perioadă, a făcut mai mulţi paşi înapoi pe drumul drept pe care îl aveam spre o integrare deplină în Uniunea Europeană. Atunci când am aderat la UE, am avut drept obiectiv reducerea diferenţei de nivel de trai, care ne separă pe noi de ceilalţi cetăţeni europeni. Pe acest drum pe care pornisem s-au făcut paşi înapoi şi nu doar din punct de vedere economic, ci şi al valorilor care caracterizează Uniunea Europeană. Atunci când am devenit membrii ai Uniunii, a trebuit să răspundem unui set de condiţii, de principii. Prima condiţie era să îndeplinim un criteriu politic care se referea la valori, la reguli, la statul de drept. Aici, prin ce s-a întâmplat în ultima perioadă, ne-am îndepărtat de cei care ne-au întins o mână. (...) Dincolo de principii, din punct de vedere economic România trebuia să răspundă unor provocări. Cetăţeanul vede această integrare, ca prim impact asupra vieţii s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°