O tanara cu merite deosebite in promovarea sportului timisorean, campioana europeana la para-canoe si medaliata cu bronz la campionatele mondiale, duce o lupta surda cu autoritatile locale in tentativa de a-si face cunoscute performantele si de a beneficia de facilitatile sociale obtinute de colegii sai din alte orase.

Deocamdata nu a reusit sa-l induplece intaiul gospodar al urbei, Nicolae Robu, nici macar sa o primeasca intr-o audienta, daramite sa accepte ideea unei recompensari din bugetul local a sportivei de talie mondiala.

Sigur, paracanoea nu se compara cu fotbalul sau baschetul, sporturi care beneficiaza de finantari generoase din banii contribuabililor, dar nici performantele Mihaelei Lulea, caci despre ea este vorba, cu ratarea tuturor obiectivelor de catre echipele spre care sunt dirijate sume colosale.

Unul dintre motivele care, in mod paradoxal, poate sta la baza atitudinii pasive a autoritatilor locale fata de performantele obtinute pe apa de Mihaela Lulea tine de statutul de persoana cu nevoi speciale al sportivei, dupa ce, in urma cu aproape 20 de ani, un urs de la Gradina Zoologica din Timisoara i-a zdrobit si smuls tibia piciorului drept. De atunci poarta, discret, o proteza metalica prinsa de genunchi, pe care o da jos ori de cate ori se urca in barca pentru a castiga medalii.

Agenda primarului, plina de probleme mai importante decat a unei persoane invalide

Castigarea medaliei de aur la Campionatele Europene de la Zagreb si medaliei de bronz la Mondialele de la Poznan, din Polonia, i-au adus sportivei din Timisoara putin peste 10.000 de lei. In mod absolut inexplicabil, medaliile castigate de paralimpici sunt „platite” la jumatate de pret fata de recompensele incasate pentru aceleasi titluri de catre sportivii valizi.

In aceste conditii, pentru a-si finanta antrenamentele si existenta de zi cu zi, Mi