Un comerciant din Bazarul municipiului Suceava a reclamat la poliţie că i-a fost spart chioşcul metalic, iar din interior i-au fost furate nu mai puţin de 140 de ceaune din aluminiu de diferite mărimi.
Furtul a fost reclamat miercuri seară, în jurul orei 20:00, iar potrivit păgubitului, Vasile D., în vârstă de 47 de ani, fapta s-a petrecut în plină zi.
Comerciantul le-a spus poliţiştilor că miercuri, la ora 14:15, a plecat din incinta bazarului, a asigurat chioşcul cu două lacăte poziţionate lateral, iar în jurul orei 17.00 a constatat că lacătele chioşcului lipsesc şi din interior i-au fost sustrase cele 140 de ceaune din aluminiu.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 2.500 de lei.
“Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se transmite într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Un comerciant din Bazarul municipiului Suceava a reclamat la poliţie că i-a fost spart chioşcul metalic, iar din interior i-au fost furate nu mai puţin de 140 de ceaune din aluminiu de diferite mărimi.
Furtul a fost reclamat miercuri seară, în jurul orei 20:00, iar potrivit păgubitului, Vasile D., în vârstă de 47 de ani, fapta s-a petrecut în plină zi.
Comerciantul le-a spus poliţiştilor că miercuri, la ora 14:15, a plecat din incinta bazarului, a asigurat chioşcul cu două lacăte poziţionate lateral, iar în jurul orei 17.00 a constatat că lacătele chioşcului lipsesc şi din interior i-au fost sustrase cele 140 de ceaune din aluminiu.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 2.500 de lei.
“Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se transmite într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Jud