Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 - 23 SEPTEMBRIE: „Zilele Hălchiului” - Târgul de toamnă, ediţia a XIV-a

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 21 septembrie 2012 ·

Primăria Hălchiu, Consiliul Local şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov vor organiza la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 22-23 septembrie 2012, o sărbătoare care a ajuns, iată, anul acesta, la a XIV-a ediţie: „Zilele Hălchiului” - Târgul de toamnă.

Grosul evenimentelor se va desfăşura duminică, când participanţii se vor aduna în faţa Primăriei, începând cu orele 12.00. Spectatorii vor asista la o paradă a portului popular şi la un concert susţinut de „Fanfara Slapnicar Albert” din comună, după care întreg alaiul se va deplasa în zona Bazei Sportive, locul de desfăşurare al manifestărilor.

Sărbătoarea va fi deschisă la modul oficial de către primarul Ioan Gârbacea, care le va mulţumi hălchienilor pentru mobilizare, pentru faptul că vor veni şi de această dată într-un număr foarte mare, la o sărbătoare care practic le este dedicată.

După un an de muncă în agricultură, zootehnie şi în celelalte domenii de activitate, localnicii vor avea ocazia să se bucure de rodul îmbelşugat al muncii lor, să se distreze şi să petreacă până la ore târzii din noapte.

În cadrul programelor artistice pregătite pentru această ediţie pe scena amenajată în aer liber vor evolua copiii Grădiniţei şi elevii Şcolii Generale din Hălchiu şi Satu Nou, Ansamblul folcloric „Floare de Castan” din localitate (cu un program de tradiţii şi obiceiuri populare), precum şi interpreţi de muzică populară, ansambluri folclorice din Codlea, Dumbrăviţa şi alte localităţi învecinate.

Spectatorii vor fi mulţumiţi şi încântaţi de calitatea programului artistic oferit de organizatori şi protagonişti, iar toţi cei prezenţi se vor perinda pe la standurile cu produse agricole şi alte bunătăţi. Desigur, berea va curge râuri, micii, cârnaţii şi pastrama vor sfârâi pe grătarele încinse, iar din meniu nu va lipsi nici anul acesta tradiţio

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum o ora
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 4 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum o ora
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

ULTIMĂ ORĂ: Trump ameninţă UE cu taxe vamale de 50%

Ziarul Financiar acum 33 minute
Preşedintele SUA, Donald Trump, ameninţă că va impune UE taxe vamale de 50%. Tarifele ar urma să fie impuse de la 1 iunie. Discuţiile noastre cu ei (cu reprezentanţii UE n.r.) nu duc nicăieri, a explicat Trump. Mesajul a fost trimis pe reţeaua Truth

Sebastian Burduja: Gazoductul Tuzla – Podişor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în proporţie de peste 99% şi va fi recepţionat oficial în următoarele 60 de zile

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă vineri că România se impune ca nod strategic al noii hărţi energetice regionale, după ce Gazoductul Tuzla – Podişor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în propor

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum 3 ore
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum 2 ore
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

București: Incendiu izbucnit într-un apartament, 27 de persoane evacuate

Mediafax acum 21 minute
Pompierii au scos două persoane din apartamentul afectat de flăcări, precum și alte 25 de persoane din restul blocului, ca măsură de precauție din cauza fumului. Au intervenit forțe importante: trei autospeciale de stingere, Detașamentul Special de

Viktor Orban vrea să țină Ucraina în afara UE: „Ne va absorbi toți banii ca un burete”

Libertatea acum 22 minute
Premierul Ungariei, Viktor Orban, lansează un nou atac dur la adresa Ucrainei și a liderilor europeni care o susțin. Într-un interviu radio, acesta avertizează că o eventuală aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană ar distruge economia maghiară și a

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°