În urmă cu 12 ani, Universitatea Craiova era eliminată din Cupa UEFA de macedonenii de la Pobeda Prilep. Acum, fotbalistele de la Real Craiova vor încerca să-şi ia revanşa în faţa echipei feminine a clubului macedonean, în Cupa Balcanică
Când spui Pobeda Prilep, fanilor Universităţii Craiova le vin în minte amintiri dureroase. Formaţia de fotbal din Macedonia este unul dintre ultimii adversari europeni ai Ştiinţei în meciuri oficiale. Confruntarea dintre „U“ Craiova şi Pobeda a avut loc în urmă cu 12 ani, în Cupa UEFA, iar macedonenii i-au eliminat pe oltenii antrenaţi de Florin Marin, după 0-0 pe „Ion Oblemenco“ şi 1-0 la Prilep.
La distanţă de peste un deceniu, o echipă de fotbal din Bănie, de fete, va întâlni din nou „coşmarul“ Pobeda Prilep, în prima ediţie a Cupei Balcanice, competiţie desfăşurată sub egida UEFA.
Fotbalistele de la CS Real Craiova vor avea şapte adversari din Serbia, Macedonia, Albania, Muntenegru, Bosnia Herţegovina şi Bulgaria.
Real va înfrunta formaţiile: Pobeda Prilep (Macedonia), Masinak Nis (Serbia), Tirana (Albania), SFK 2000 Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), Podgorica (Muntenegru), Sportika Blagoevgrad (Bulgaria) şi Biljanini Izvori Orhid (Macedonia).
Partidele se vor desfăşura tur-retur, iar echipa antrenată de Sorin Pătraşcu va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Extensiv“, aflat în vecinătatea Parcului „Nicolae Romanescu“. Prima etapă se va desfăşura pe 11 octombrie, iar Real va primi vizita formaţiei ZFK Biljanini Izvori Orhid din Macedonia. Oltencele vor juca în etapa a cincea cu Pobeda Prilep, dar data nu a fost încă stabilită. Cert este că va fi în anul acesta, când sunt programate şapte partide, contând pentru tur.
Obiectiv: locurile 2-4
Antrenorul echipei Real Craiova, Sorin Pătraşcu, şi preşedintele clubului, Nicu Neagoe, au vorbit ieri, în cadrul unei conferi