Accidentul a avut loc azi-noapte, la ieşirea din Braşov spre Bacău. Un microbuz care circula pe ruta Sibiu – Suceava şi în care se aflau 17 persoane, s-a izbit de un TIR, încărcat cu sticle cu bere. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a declarat pentru monitorulexpres.ro că accidentul a avut loc după ce ce şoferul unui autotractor cu remorcă, un braşovean de 53 de ani, care circula dinspre Hărman spre Braşov, la o intersecţie din zona Triaj, nu a acordat prioritate de trecere microbuzului care circula regulamentar pe drumul cu prioritate şi l-a acroşat.
Şoferul este cercetat pentru neacordare de prioritate, precum şi pentru vătămare corporală din culpă.