Primul fapt pe care îl semnalăm este latura ludică, nonpeiorativă a titlului ales pentru textul de faţă, inspirat în mod voit direct din tematica noii serii de lucrări cu care „a ieşit la rampă“ Roman Tolici. Pentru a stabili coordonatele evenimentului plastic la care ne vom referi, pe 13 septembrie 2012, Galeria H’Art şi-a deschis „stagiunea“ de toamnă cu o expoziţie într-adevăr specială: Sweet Nightmares, a numitului artist. Evident, data de 13 nu este întîmplătoare, nici titlul ales, aşa cum nu este o rezultantă a hazardului nici maniera de lucru aleasă de această dată de Tolici. Pictorul surprinde atît prin derogarea de la programul iconografic cu care a obişnuit, cît şi prin renunţarea la hiperrealismul despre care putem spu­ne că echivalează consacrării sale. Dimen­siunea de cîteva zeci de centimetri pătraţi pe care a lucrat este, de asemenea, atipică. Lectura seriei trimite cu gîndul spre o posibilă intersecţie a subiectelor lui Dino Buzatti cu maniera lui Rousseau Douanier, totul sub filtrul lui Max Ernst, cu accentul pus pe naraţiune. Ne referim deopotrivă la Buzatti-scriitorul, dar şi la pictor, în opera căruia ceva excepţional tocmai s-a întîmplat sau este pe cale să se întîmple, fără a se specifica ce anume. Ceea ce contează este starea de spirit, dezvoltată dincolo de detaliile aparent explicite. Tolici exclude morbidul sau ironia din picturile sale, optînd pentru iconic. Poiana, dealul, lacul, creasta sau clădirea, voit naive, sînt calibrate geometric între limitele fizice dreptunghiulare ale lucrărilor. Aerul este, metaforic vorbind, pus în vibraţie, procedeu aflat cîteodată la concurenţă cu dialogul complementarelor. Fundalurile sînt construite în mod savant, prin intersecţia unor suprafeţe fluide, volumetrice. Tensiunile iau naştere prin alăturarea unor elemente recognoscibile, care inspiră maximă încredere, cu forme deosebit de concise, al căr