Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Videanu: PNL o să iasă din USL

Publicat in Ziua Veche, vineri 21 septembrie 2012 ·

Puterea şi opoziţia actuală trebuie să găsească “o soluţie de coabitare”, dacă nici USL şi nici ARD nu obţin 50% plus unu la parlamentare, a declarat, la RFI, liderul PDL Adriean Videanu, susţinând că PNL va ieşi din USL şi că nu exclude un guvern de uniune naţională, deşi şansele sunt mici.

Adriean Videanu crede că “va trebui, în interes naţional, găsită o soluţie de coabitare“. “Ar trebui să depăşim discursurile politicianiste. Uitaţi-vă la ceea ce se întâmplă: în momentul în care cineva vine cu o iniţiativă, ceilalţi, din cealaltă tabără, singurul argument e, scuzaţi-mi expresia, «ba pe-a mă-tii!». Nu se poate trece la un alt mod de a face politică decât printr-o dezbatere foarte serioasă a soluţiilor cu care vin partidele politice”, a spus fostul ministru, citat de RFI.

Videanu consideră că “trebuie să se polarizeze opţiunile de dreapta şi de stânga“. “Mie mi se pare total împotriva cursului firesc alianţa PSD-PNL. Este o alianţă de conjunctură, care a fost o alianţă îndreptată împotriva PDL-ului şi a preşedintelui Traian Băsescu, fără nici un fel de fundament comun. De aceea, eu cred că o clarificare pe dreapta şi stânga după alegerile parlamentare este necesară şi utilă evoluţiei politice a României” , explică preşedintele interimar al PDL Bucureşti.

Întrebat dacă asta ar presupune ca PNL să iasă din USL, Adriean Videanu a răspuns: “Eu cred că acest lucru se va întâmpla. Nu cred că PNL-ul poate coabita cu PSD-ul, dat fiind opţiunile total diferite sau viziunile total diferite din punct de vedere al principiilor şi valorilor politice. Nu cred că ura împotriva PDL-ului şi a preşedintelui Traian Băsescu îi mai poate ţine uniţi după alegerile parlamentare” .

Întrebat dacă ia în calcul un eventual Guvern de uniune naţională USL-PDL, după alegeri, Videanu a răspuns:“Mi-e greu să cred acest lucru. Poate fi, n-aş exclude acest lucru, o perio

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 32 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum o ora
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Diplomat rus: Rusia nu va ataca ţările NATO

News.ro acum 45 minute
Rusia nu va ataca ţările NATO şi nici nu plănuieşte astfel de măsuri agresive, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS. "Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 32 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 12 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 53 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°