Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru Oltchim. Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost vândute

Publicat in Antena 3, vineri 21 septembrie 2012 · · ·

UPDATE 17:15- Remus Vulpescu, preşedintele Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a anunţat că, din punct de vedere al preţului, ofertanul Dan Diaconescu a obţinut cel mai mare număr de punctaje în vederea cumpărării individuale pe active la Oltchim, ceea ce îl face să devină câştigătorul licitaţiei pentru Oltchim.

Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat.

OPSPI nu a reuşit să vândă vineri creanţele de aproximativ 400 milioane euro ale AVAS şi Electrica asupra Oltchim pentru că oferta Chimcomplex a fost sub preţul minim solicitat de distribuitorul de energie, iar pentru creanţa AVAS nu a fost depusă ofertă.

Chimcomplex a oferit pentru creanţa Electrica suma de 202 milioane lei.

Creanţa Electrica asupra Oltchim este de aproximativ 150 milioane euro, iar cea a AVAS de aproximativ 250 milioane de euro. Datoriile totale ale Oltchim sunt de aproximativ 700 milioane de euro.

La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.

UPDATE 16:00 - Licitaţia cu strigare pentru privatizarea Oltchim nu va mai avea loc. Potrivit unor surse, oferta lui Dan Diaconescu pentru Oltchim este câştigătoare.

UPDATE 13:20 -Oferta lui Dan Diaconescu pentru preluarea Oltchim este de 203 milioane lei. PCC SE a oferit 13,4 milioane pentru cumpărarea în bloc a creanţelor deţinute de Ministerul Economiei, aceeaşi sumă pentru cumpărarea în bloc a creanţelor deţinute de AVAS

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele finale la Evaluare Națională 2025 sunt afișate astăzi. Elevii află notele după rezolvarea contestațiilor

HotNews acum 20 minute
Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 sunt anunțate astăzi, 10 iulie, de Ministerul Educației, la o săptămână de la publicarea primelor rezultate de la examenul de Evaluare Națională. Acum, elevii află dacă notele lor au crescut sau nu în u

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan, prezentată joi în plenul Parlamentului

Adevarul acum 38 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi prezentată joi, de la ora 10, în plenul Parlamentului.

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Primarul Chișinăului, REACȚIE după ce a fost interzis în România: Răfuială politică din partea Maiei Sandu și a regimului PAS

Gandul acum 10 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat la informațiile privind interdicția sa de a intra în România și în spațiul Schengen. Ceban acuză regimul de la guvernare de la Chișinău (n.r. Partidul Acțiune și Solidaritate) de „răfuială politică” și s

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 12 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

17°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°