EximAsig, asigurătorul controlat de banca de export-import EximBank, a subscris în primul semestru prime cu o valoare cumulată de 17,5 milioane de lei (aproape 4 mil. euro), de două ori peste nivelul înregistrat pe întreg anul 2011.
Compania a ajuns astfel la o cotă de piaţă de 0,43% din industria asigurărilor. Ponderea cea mai importantă în portofoliul companiei o deţin asigurările de garanţii, cu peste 90% din total, acestea înregistrând o creştere de şase ori a primelor subscrise faţă de perioada similară a anului trecut. Cota de piaţă pe segmentul asigurărilor de garanţii s-a majorat la aproape 18%, de la 6% în iunie 2011, compania situându-se pe locul trei în clasamentul societăţilor care emit astfel de poliţe.
Valoarea despăgubirilor plătite în primul semestru al anului a fost de 52.000 lei, dublu faţă de primele şase luni ale anului trecut, în contextul creşterii întregului volum de business al companiei. EximAsig este o societate specializată în asigurarea riscurilor financiare şi a altor tipuri de riscuri complementare acestora (bunuri, răspunderi, cargo, accidente) asociate operaţiunilor de export, cât şi operaţiunilor comerciale interne. Societatea a fost înfiinţată în anul 2009, iar banca de stat EximBank deţine peste 90% din acţiuni.
EximAsig, asigurătorul controlat de banca de export-import EximBank, a subscris în primul semestru prime cu o valoare cumulată de 17,5 milioane de lei (aproape 4 mil. euro), de două ori peste nivelul înregistrat pe întreg anul 2011.
Compania a ajuns astfel la o cotă de piaţă de 0,43% din industria asigurărilor. Ponderea cea mai importantă în portofoliul companiei o deţin asigurările de garanţii, cu peste 90% din total, acestea înregistrând o creştere de şase ori a primelor subscrise faţă de perioada similară a anului trecut. Cota de piaţă pe segmentul asigurărilor de garanţii s-a majorat la aproape 1