Nici până acum nu ştim dacă echipa lui Ilie Stan se va lupta la retrogradare sau nu. Rezultatele foarte bune alternează jocurile foarte slabe, dar locul din clasament e unul liniştitor până acum. De parcă entuziasmul echipei de anul trecut a rămas, deşi echipa e schimbată foarte mult. În tabăra cealaltă nu este aceeaşi linişte. S-a schimbat deja antrenorul, jocurile bune nu există, iar punctele nici atât. Am putea spune că Ceahlăul este una dintre retrogradate, dar de câte ori nu ne-am mai păcălit până acum. Nu ne mai avântăm să punem etichete. Mai ales că până la final sunt multe puncte de împărţit, iar prieteniile nu dispar peste noapte.
Meciul a început practic în minutul 43, când Ghionea a reluat în poartă o centrare de pe stângă. Nici nu a apucat să îşi facă o cruce de mulţumire că nemţenii au egalat prin Cazan (44). Au urmat nervi, ţipete şi o pauză care să calmeze lucrurile. Nici acum nu ştim de ce erau nervoşi fotbaliştii. Partea a doua nu a adus nimic spectaculos. Alunecări la limită, aceeaşi încrâncenare, dar şi un gol. Purece, înjurat de toată comună în prima repriză, trimite înşelător în careul Ceahlăului, şi mingea se scurge în poartă fără să o atingă nimeni (57). Primul gol pentru el în Liga I şi trei puncte mari pentru ilfoveni, care urcă până pe locul 5, în timp ce Ceahlăul rămâne pe 14.
Concordia Chiajna: Niţă - Creţu, Ghionea. Leca, Bambara - Serediuc, Parachiv, Pană, Zuluf - Purece - Wellington
Rezerve: Cobrea, Belu, Belica, Damian, Popovici, Simion, Daniel Stan
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
Ceahlăul: Miron - Moreno, Ichim, Cazan, Rusu - Achim, Monroy - Constantinescu, Velici, Margine - Golubovic
Rezerve: Jovic, Tolimir, Bădescu, Onciu, Mohamed, Viţelaru, Ştefănescu
Nici până acum nu ştim dacă echipa lui Ilie Stan se va lupta la retrog