Trei eleve care se întorceau de la şcoală au fost lovite pe trotuar de o ţeavă desprinsă de pe o autobasculantă care se deplasa pe stradă, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Una dintre victime a ajuns în stare gravă la spital şi urmează să fie supusă unei operaţii.
Şoferul a fugit de la faţa locului. Când l-au găsit poliţiştii, era băut
Potrivit unui comunicat al poliţiei, accidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 15.15, pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Victimele, toate în vârstă de 15 ani, se întorceau de la şcoală şi se îndreptau spre domiciliile lor, în momentul în care, prin dreptul lor, a trecut o autobasculantă Scania.
Ghinionul a făcut ca exact atunci, de pe partea laterală dreapta a autobasculantei, să se desprindă suportul din ţeavă metalică pe care este înfăşurată prelata şi care le-a lovit pe cele trei minore.
Două dintre ele au fost accidentate uşor, însă a treia a fost rănită grav, fiind transportată la spitalul din localitate şi mai apoi la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu fractură de bazin, zilele următoare victima necesitând o intervenţie chirurgicală.
Şoferul autobasculantei a dispărut cu tot cu maşină de la faţa locului, fiind găsit ulterior de poliţişti cu autovehicul în incinta staţiei de asfalt a unei societăţi comerciale din zonă.
Respectivul a fost identificat în persoana lui Nicolaie Paparuş, de 38 de ani, din comuna Ostra.
“Conducătorul auto a fost condus la locul accidentului, a recunoscut că este implicat în evenimentul rutier şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se prec