Patru persoane aflate într-un autocar au fost rănite ieri noapte, în Braşov, după ce autovehiculul lor a fost lovit de un camion încărcat cu bere. Autocarul, în care se aflau 17 oameni, efectua o cursă Sibiu - Bacău, iar la ieşirea din Braşov, pe strada Hărmanului, a fost lovit de camion al cărui şofer nu a oferit prioritate de trecere. Se pare că transportatorul berii, un braşovean în vârstă de 53 de ani, a vrut să vireze de pe strada Hărmanului pe Fundătura Hărmanului, fără a-i acorda prioritate de trecere autocarului, care venea din sens opus, iar cele două autovehicule au intrat în coliziune. Circulaţia în zonă a fost blocată pe un sens de mers timp de câteva ore, cât a durat eliberarea carosabilului de cioburile sticlelor de bere şi de autovehiculele avariate. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pasagerii care au scăpat teferi au fost preluaţi de o altă maşină a firmei de transport persoane şi duse la destinaţie.
Patru persoane aflate într-un autocar au fost rănite ieri noapte, în Braşov, după ce autovehiculul lor a fost lovit de un camion încărcat cu bere. Autocarul, în care se aflau 17 oameni, efectua o cursă Sibiu - Bacău, iar la ieşirea din Braşov, pe strada Hărmanului, a fost lovit de camion al cărui şofer nu a oferit prioritate de trecere. Se pare că transportatorul berii, un braşovean în vârstă de 53 de ani, a vrut să vireze de pe strada Hărmanului pe Fundătura Hărmanului, fără a-i acorda prioritate de trecere autocarului, care venea din sens opus, iar cele două autovehicule au intrat în coliziune. Circulaţia în zonă a fost blocată pe un sens de mers timp de câteva ore, cât a durat eliberarea carosabilului de cioburile sticlelor de bere şi de autovehiculele avariate. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pasagerii care au s