Eurocopter România a lansat primul elicopter Puma Mk2 modernizat la fabrica de lângă Braşov, aeronavă aparţinând Ministerului Apărării din Marea Britanie, care are o valoare de peste zece milioane de euro, a declarat, vineri, Neculai Bancea, administrator al companiei şi director general al IAR.
Prin lansarea acestui elicopter, Eurocopter a marcat aniversarea a 10 de activitate, perioadă în care a devenit lider mondial în furnizarea de servicii de mentenanţă, revizii şi reparaţii capitale pentru elicoptere.
Unul dintre proiectele principale ale Eurocopter România este reprezentat de noua colaborare cu Ministerul Apărării din Marea Britanie care constă în modernizarea a 20 de elicoptere Eurocopter Puma. Prin dotările suplimentare majore la nivel de securitate şi de performanţă operaţională acestea vor fi aduse la versiunea Puma Mk2. Modernizarea elicopterelor va include dotarea cu motoare Makila 1A1 'torboshaft', adăugarea de carlingi de tip 'glass cockpit' ce încorporează sisteme de avionică de ultimă oră şi un sistem de ultimă generaţie de control al zborului. De asemenea, vor mai fi adăugate un sistem securizat de comunicaţii, noi sisteme de protecţie antirachetă şi de protecţie balistică pentru pasageri şi pentru echipaj.
Contractul de colaborare cu Ministerul Apărării din Marea Britanie prevede modernizarea unui număr de 24 de elicoptere Puma, 20 dintre acestea urmând să fie modernizate de Eurocopter România. Primul din această serie de elicoptere modernizate de fabrica de lângă Braşov a realizat săptămâna trecută cel dintâi zbor, în prezent aeronava realizând zborurile de testare care vor dura câteva săptămâni, până la momentul livrării oficiale.
"Sunt 12 elicoptere, toate începute în diferite faze. Până la sfârşitul anului urmează ca alte şase elicoptere să fie finalizate. Deja s-a dat drumul la o producţie î