Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Oşorhei s-a impus şi la Turda

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

La Turda, pe un teren foarte prost, CS Oşorhei nu a repetat în meciul cu echipa locală, FCM, prestaţiile foarte bune din primele două partide ale sezonului din Liga a III-a, cu Olimpia Satu Mare şi Naţional Sebiş. Cu toate acestea bihorenii s-au impus cu 1-0 graţie reuşitei din minutul 60 a lui Magda.

Acesta a marcat printr-o lovitură de cap în urma unui corner de pe partea stângă. Mingea a fost deviată de Cura pe colţul lung, iar Magda a înscris.

La partidă au asistat numai 80 de spectatori, dintre care 25 de suporteri ai oaspeţilor. Se pare că deplasările nu-i priesc lui Tăut, fundaşul bihorenilor fiind din nou eliminat de pe teren, la fel cum s-a întâmplat şi în deplasarea de la Satu Mare.

De data aceasta Tăut a văzut roşu direct pentru fault în calitate de ultim apărător, vârful de atac al gazdelor, fostul atacant al lui CFR Cluj, Tilincă, reuşind să scape singur cu Fildan. Era minutul 80, iar CS Oşorehi conducea cu 1-0.

"Nu pot să-i reproşez lui Tăut faptul că a faultat. Era singura soluţie pentru a-l opri pe Tilincă la 18 metri de poartă. Aşa a evitat golul însă pot să reproşez o neatenţie colectivă la faza respectivă", a recunoscut la final preşedintele celor de la CS Oşorehi, Alex Krenek.

Antrenorul Cosmin Bodea a folosit următoarea echipă: Fildan - Fitero, Pintea, Pop Şerban, Tăut - Magda, Cura (75 Nistor) - Olariu (67 Ştefănuţ) , Todea, Galea (80 Moise) - Lukacs (55 Lupaşcu).

Astfel, CS Oşorhei a învins în cele din urmă cu 1-0 şi adună şase puncte în seria a V-a a Ligii a III-a. Bihorenii sunt pe locurile 2-5 la egalitate de puncte cu FC Zalău, Olimpia Satu Mare şi Sănătatea Cluj.

Etapa a IV-a a Seriei a V-a din Liga a III-a:

Vineri:

FC Zalău - Sănătatea 8-4

Sabou (24-pen), Bode (43, 76-pen), Negrean (50), M. Istvan (53), R. Stanciu (81-pen), Dumiter (87, 90+2) / Ceaca (16, 44, 79, 83)

Jiul Petro

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum 28 minute
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

George Tuță: Fiecare dintre noi poate să facă această aritmetică simplă, să adune voturile, să îşi dea seama că sunt corecte

HotNews acum 15 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuță, consideră că numărătoarea voturilor a fost făcută corect, liberalii calculând în funcție de datele oficiale ale AEP, „unde în cea mai mare parte au fost corecte”. Miercuri dimineața, contraca

Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc în procesele verbale

News.ro acum 38 minute
Candidatul independent la alegerile europarlamentare şi actual eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat că va solicita renumărarea voturilor. El a spus că, la numărătoarea oficială, „am crescut cu mii de voturi până azi - deja 231.877 voturi validate ofi

Constanţa: Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial/ El a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie

News.ro acum 15 minute
Un bărbat de 34 de ani s-a stropit cu benzină, miercuri, şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, dar a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 2 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

PROTEST USR în sprijinul lui Radu Mihaiu la Biroul Electoral Sector 2. „Cerem tuturor forțelor politice să respecte voturile oamenilor”

Gandul acum 21 minute
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR), căruia i s-au alăturat primarii USR din Câmpulung și Bacău, Elena Lasconi și Lucian Stanciu Viziteu, protestează miercuri în fața Biroului Electoral de Sector, ei fiind nemulțumiți că BEC „tergiversează” dec

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum o ora
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°